Cum stochează și transmite RFID datele?

 

Puneți o etichetă RFID pe ceva și o puteți citi-oricine a făcut inventarul depozitului știe cât de convenabile sunt aceste lucruri. Dar, lăsând la o parte confortul, dacă le ceri celor mai mulți oameni să explice de fapt modul în care intră și iese datele, ei nu pot. Când am intrat prima oară în această industrie, am fost și eu complet pierdut. A fost nevoie să fiu ars de furnizori de câteva ori până să-mi dau seama.

 

Cipul din interiorul unei etichete este atât de mic încât abia îl puteți vedea cu ochiul liber, dar are spațiu de stocare. Cât de mult depinde de modelul de cip-cele ieftine au doar EPC de 96 de biți, cele scumpe pot ajunge până la câțiva kiloocteți. 96 biți sună mic, dar de fapt este suficient. Convertiți-l în hexazecimal și obțineți 24 de caractere, mai mult decât suficiente pentru a stoca un cod de produs. Am văzut clienți insistând să înghesuie datele de producție, numerele de lot și datele de expirare, toate în etichetă. După ce am făcut calculele, etichetele cu memorie mare de utilizator costă de trei ori mai mult. Au ajuns să stocheze ID-ul și să pună totul într-o bază de date.

 

 

Unii oameni întreabă cum etichetele stochează datele fără baterii. Am pus aceeași întrebare pe vremea aceea. Se pare că folosesc EEPROM, un mediu de stocare care reține datele fără alimentare. Spre deosebire de memoria flash USB, EEPROM poate fi modificată octet cu octet, în timp ce flash-ul trebuie să ștergă blocuri întregi. Acesta este mai potrivit pentru RFID, unde schimbați adesea înregistrările individuale. Datele scrise pe acesta pot dura cu zece până la douăzeci de ani-mai mult decât eticheta în sine.

 

Principiul transmisiei datelor este un pic complicat. Etichetele nu au transmițătoare și nu trimit semnale în mod activ. Cititorul emite unde electromagnetice, antena etichetei le preia și generează un curent indus, iar cipul funcționează cu acea mică putere. Apoi, cipul face un lucru: comută în mod repetat impedanța de sarcină a antenei. Când impedanța se modifică, puterea undei electromagnetice reflectate se modifică odată cu aceasta. Cititorul detectează aceste variații ale undei reflectate-înaltă, scăzută, ridicată, scăzută-adică 0-urile și 1-urile tale.

 

 

Aceasta se numește backscatter. Când le explic clienților, de obicei omit acel termen-prea academic. Eu spun doar că eticheta este ca o-oglindă care se schimbă. Cititorul îi luminează o lanternă, iar eticheta reflectă lumina înapoi în propriul său ritm, schimbând unghiul oglinzii. Nu este perfect exact, dar ușor de înțeles.

 

În proiectele reale, cea mai mare durere de cap nu este teoria-ci interferența mediului. Metalul reflectă undele electromagnetice, apa le absoarbe, iar depozitele sunt pline de ambele. Anul trecut am făcut un proiect la o distilerie. Etichetele erau pe sticle de sticlă. Sticlele goale au oferit o rază de citire de la patru până la cinci metri. Umplut cu lichior, care a scăzut sub un metru. În cele din urmă, am rezolvat-o prin schimbarea plasării etichetei. Metalul este și mai rău. Odată ce un client a lipit etichete direct pe tamburi de oțel-nu le-a putut citi deloc. Am ajuns să folosim etichete anti-metalice cu un strat de material-absorbant undele dedesubt. Costul a crescut de șapte sau opt ori.

 

Contează și benzile de frecvență. UHF din China folosește 920-925 MHz, SUA utilizează 902-928, Europa folosește 865-868. Când cumpărați cititoare, verificați ce benzi acceptă, altfel echipamentele importate ar putea să nu funcționeze pe plan intern. Am văzut oameni cumpărând cititoare folosite din SUA pentru a economisi bani, doar pentru a constata că banda de frecvență era greșită și nici măcar nu le-au putut returna.

 

 

Există doar câțiva producători de cipuri. Seria Monza de la Impinj are cea mai mare cotă de piață. UCODE-ul NXP este, de asemenea, comun. Diferite cipuri au configurații de memorie și sensibilități diferite. Sensibilitate mai mare înseamnă că o putere mai mică poate activa eticheta, ceea ce înseamnă o rază de citire mai mare. Când selectați, uitați-vă la aplicația specifică-nu vă uitați doar la preț.

 

Ciclurile de scriere sunt un parametru ușor de trecut cu vederea. EEPROM este evaluat pentru 100.000 de cicluri, ceea ce sună ca o mulțime, dar unele scenarii pot atinge de fapt acest număr. Am lucrat la un proiect de management al containerelor returnabile în care fiecare mișcare de intrare și de ieșire a însemnat o scriere pe etichetă. Trei sau patru cicluri pe zi, peste o mie pe an, folosește-l timp de zece ani și poți de fapt să-l maximizezi. Am recomandat comutatorului client să citească-doar etichetele asociate cu o bază de date-eticheta stochează doar un ID, totul este actualizat în cloud. Problemă complet evitată.

 

Nu conta pe securitate. Etichetele obișnuite nu au o parolă în zona EPC în mod implicit-oricine poate citi sau scrie. Puteți seta o parolă de acces pentru a o bloca, dar are doar 32 de biți, greu de sigură. Aplicațiile de control al accesului și de plată folosesc o clasă complet diferită de cipuri la un preț complet diferit. Etichetele folosite în logistică rulează practic liber-dar, din nou, oricum nu stochează date clasificate. Atâta timp cât sunt lizibile, este suficient de bun.